Bucureşti, 31 mai 2011 În urma studiului “Cei mai doriţi angajatori” realizat în lunile aprilie şi mai 2011 de către Catalyst Consulting, divizia de consultanţă din cadrul Catalyst a reieşit că romanii îşi doresc să lucreze pentru companii cu branduri puternice şi să obţină un nivel salarial bun. Studiul a inclus 10,740 de respondenţi valizi, dintre care 3,292 de persoane cu experienţă de peste 3 ani în domeniul lor de activitate.
Sistemul bancar şi consultanţa sunt domeniile cele mai dorite de către persoanele cu background economic. Interesul de a lucra în Marketing & Advertising, o altă zonă foarte populară, scade odată cu acumularea de experienţa profesională. Sistemul public pare a începe să îşi piardă din atracţia pe care o exercita în anii anteriori, în special pentru bucureşteni.
Pentru cei care lucrează sau studiază IT&C sau inginerie, industria software şi cea auto conduc clasamentul celor mai atractive domenii.
Cele mai importante criterii luate în considerare în alegerea unui loc de muncă sunt pachetul salarial şi imaginea pe care o are compania respectivă. O diferenţă interesantă între Bucureşti şi celelalte oraşe se înregistrează la nivelul importanţei acordate siguranţei jobului, care este mai mic în capitală. Acest rezultat poate fi explicat prin numărul mai mare de oportunităţi de carieră din capitală, precum şi de diferenţe interculturale între locaţii.
Tot pachetul salarial este cel mai important motiv care i-ar determina pe profesionşti şi studenţi să se relocheze pentru un job. Din păcate un procent alarmant dintre aceştia, atingând chiar 70% pentru bucureştenii care lucrează în IT&C, ar alege străinătatea. Chiar dacă nu toţi vor ajunge să plece, pe termen lung această tendinţă va avea efecte nefaste asupra forţei de muncă înalt calificate din România, cea de care avem cea mai mare nevoie, chiar şi în perioade de criză.
În condiţiile în care multe companii nu pot să mărească seminificativ nivelul salariilor oferite, cheia atragerii de candidaţi valoroşi sta la nivelul celorlalţi factori apreciaţi de către profesionişti şi studenţi: programe de training, o atmosferă prietenoasă şi provocări profesionale.
În ceea ce priveşte obiectivele profesionale urmărite, aproape 60% dintre respondenţi declara că doresc să devină specialişti în domeniul lor de activitate. Obţinerea unui nivel salarial bun şi păstrarea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală sunt şi ele extrem de importante. Pe de altă parte doar 20% dintre respondenţi sunt interesaţi pe termen mediu de roluri de coordonare, iar interesele antreprenoriale se regăsesc într-un procent şi mai mic.
62% dintre profesionişti şi studenţi nu a aplicat niciodată la un job în cadrul companiei aflate pe primul loc în topul preferinţelor lor. Lipsa de experienţă, într-o perioadă în care angajatorii caută în special persoane cu cât mai multă expertiză în domeniul respectiv, precum şi lipsa joburilor deschise în cadrul companiei, tipică pentru perioada pe care o traversam, sunt principalele motive invocate.
Topul celor mai doriţi angajatori 2011, la nivel naţional, este alcătuit din:
- Microsoft
- Google
- Oracle
- BCR
- Continental
- BRD
- Orange
- HP
- Vodafone
- P&G
- IBM
- OMV Petrom
- Coca-Cola
- Siemens
- PWC
- KPMG
- Nokia
- Alcatel
- ING Bank
- Adobe
Acest clasament este influenţat atât de realitatea propriu-zisă a lucrului în compania respectivă (mediu, provocări profesionale, traininguri, grijă faţă de angajaţi etc.), cât şi de modul în care angajatorul reuşeşte să comunice cu potenţialii candidaţi în mod constant şi adaptat aşteptărilor şi nevoilor acestora.
Catalyst a iniţiat în urmă cu şase ani studiul „Cei mai doriţi angajatori” – o cercetare care măsoară anual gradul de atractivitate a brandurilor de angajator şi structurează informaţia din piaţă necesară pentru a dezvolta strategia de brand şi pentru măsurarea ei, în funcţie de targetul dorit de companie.
Studiul “Cei mai doriţi angajatori 2011” este realizat pe un eşantion format din 10,740 de respondenţi, persoane cu experienţă, absolvenţi de studii superioare şi studenţi tineri din întreaga ţară, cu vârste între 20 şi 32 de ani.
[Citeste →]
Tags: Joburi · Targul de cariera
Bucuresti, 21 martie 2011 In aceasta primavara cel mai mare targ de cariera la nivel national va avea loc in perioada 8-9 aprilie, la Sala Palatului. La editia cu numarul 10 Angajatori de TOP vor participa peste 90 de companii reprezentative pentru industriile: consultanta, audit, IT&C, outsourcing, FMCG, financiar-bancar, inginerie si media. Companiile participante au peste 2 250 de pozitii adresate profesionistilor cu experienta, proaspat absolventilor, studentilor si masteranzilor.
Consultanta, audit, IT&C, outsourcing, FMCG, financiar-bancar inginerie si media sunt cele mai bine reprezentate industrii. Printre companiile care au confirmat prezenta in cadrul evenimentului putem mentiona: BRD Groupe Societe Generale, BCR, Raiffeisen Bank, TeamNet Collaborate, HP, Microchip, Freescale, Ericsson, Genpact KPMG, Accenture, Bearing Point, Google, Microsoft, IBM Romania, Oracle, Intel, Infineon, Route 66, Incrys, WNS Romania, Wipro, Kraft Foods Romania, Coca-Cola HBC, Pepsico, JTI, Ernst&Young, Deloitte, PricewaterhouseCoopers, British American Tobacco, Philip Morris, Unilever, Dacia Groupe Renault, Akka Romserv, Michelin Romania, TIAB – o Societate a VINCI Energies, Rompetrol, Tenaris, Adevarul Holding, Intact Media Group.
Cele peste 2 250 de oportunitati de cariera sunt adresate tinerilor cu experienta, studentilor, proaspat absolventilor si masteranzilor. Cunoasterea unei limbi straine creste sansele unui candidat avand in vedere ca o parte dintre angajatorii prezenti in cadrul evenimentului recruteaza candidati care cunosc urmatoarele limbi straine: germana, franceza, italiana, spaniola, olandeza, ceha, slovaca, portugheza, rusa, suedeza. La fel de importante sunt si pasiunea si dorinta de a lucra intr-unul dintre domeniile: consultanta, audit, IT&C, outsourcing, FMCG, financiar-bancar, inginerie si media.
“In cadrul targului de cariera Angajatori de TOP, companiile participante doresc sa intalneasca persoane care se remarca prin rezultate academice sau prin activitati extracurriculare si care au demonstrat o motivatie puternica pentru dezvoltarea lor profesionala” a declarat Larisa Serban, Project Manager, Angajatori de TOP.
Targul de cariera Angajatori de TOP este un eveniment ce pune accent pe calitatea companiilor participante si totodata, a joburilor oferite de acestea. Organizatiile sunt lideri de piata in domeniul lor de activitate, au o strategie clara de bussiness, programe de pregatire pentru tinerii profesionisti, dar si pentru angajati. O parte dintre companiile participante sunt prezente in exclusivitate la targul de cariere Angajatori de TOP.
“Editia din aceasta primavara Angajatori de TOP este una speciala pentru noi, este o editie aniversara. Ca de fiecare data, si in acest an, ne bucuram ca putem sa fim alaturi de tinerii profesionisti cu dorinta si potential de a-si dezvolta o cariera intr-o companie de top” a declarat Dragos Gheban, Business Development Manager, Catalyst Solutions.
Lista completa a angajatorilor si detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.hipo.ro, portalul evenimentului de cariera Angajatori de TOP.
Angajatori de TOP este organizat de Catalyst Solutions, companie specializata in dezvoltarea de solutii pentru recrutarea de tinere talente cu potential si dorinta de a-si dezvolta o cariera intr-o companie de top. Catalyst Solutions sustine companiile in construirea unui brand de angajator puternic pentru candidati talentati care sa contribuie la cresterea organizatiilor lor. Printre solutiile aplicate pentru identificarea si selectia tinerilor cu potential se numara: proiectul „Top Talents Romania”, publicatiile anuale „Ghidul Angajatorilor”, portalul de cariera www.hipo.ro, precum si studiul „Cei mai doriti angajatori”.
[Citeste →]
Tags: Joburi · Targul de cariera
Peste 15 000 de tineri profesionisti au participat pe 22 si 23 octombrie 2010 la cea de-a noua editie a celui mai mare targ de cariera din Romania, Angajatori de TOP. Pentru candidatii interesati de companiile prezente la Sala Palatului, evenimentul continua online pana la sfarsitul lunii noiembrie 2010 pe www.hipo.ro. Cei interesati pot gasi pe portalul www.hipo.ro informatii despre companiile participante si oferta de joburi.
In cele 2 zile de targ, peste 15 000 de profesionisti cu experienta de pana la 7 ani, proaspat absolventi, studenti in ani terminali si masteranzi au participat la cel mai mare targ de cariera din Romania, Angajatori de TOP. Cele 75 de companii participante au fost asaltate de tinerii dornici de a-si incepe o cariera, dar si de candidati cu experienta, ce urmareau fie schimbarea locului de munca, fie testarea pietei pe un anumit domeniu.
Editia a noua a targului de cariera Angajatori de TOP va continua online pana la sfarsitul lunii noiembrie 2010. Evenimentul online ofera oportunitati de angajare tinerilor interesati de domeniile IT&C, financiar-bancar, outsourcing, FMCG si inginerie aflati la inceputul carierei, studentiilor si tinerilor in an terminal, dar si candidatilor care coordoneaza deja o echipa. Cateva dintre joburile disponibile pentru candidatii pasionati de domeniul IT&C (Testeri, Programatori Seniori pe diferite limbaje de programare, Ingineri Software, Manageri de proiect), de cel financiar-bancar (Manager pe zona, Manager Relatii Clienti Corporate , Business Analyst – investitii, Administrator clienti) sau de inginerie (Ingineri Auto, Inginer – specializarea energetica, Inginer proiectant).
Mai multe informatii despre companiile participante si oferta de cariera pe portalul www.hipo.ro
Studiile de caz, programele de internship si cele de management trainee, precum si oportunitatile internationale au constituit puncte de interes pentru tinerii profesionisti care au vizitat editia din toamna a targului de cariera Angajatori de TOP. BRD Groupe Societe Generale a organizat in cadrul evenimentului un studiu de caz pe tema responsabilitatii sociale corporative, iar Kraft Foods Romania a sustinut un studiu de caz din domeniul financiar. Totodata, in cadrul targului companiile Scandia si Honeywell au lansat programe de management trainee adresate tinerilor cu potential, iar IXIA a lansat un program de internship pentru tinerii talentati, cu potential si dorinta de dezvoltare profesionala.
Printre companiile care au oferit oportunitatea unei cariere internationale amintim Contact Singapore (cu pozitii de specialisti in energii regenerabile, biomedicină, media digitală, tehnologii pentru dezvoltare urbană sustenabilă, in Singapore), Thera Group sau Morgan Stanley, reprezentata de divizia de IT (cu oportunitati pentru Ingineri IT, Programatori, Ingineri Suport dar si pentru proaspat absolventi, in Budapesta).
Toate aceste oportunitati sunt prezente in continuare pe www.hipo.ro
“Urmatorul eveniment Angajatori de TOP va avea loc in primavara anului viitor cand ne asteptam sa participe 90 de companii. Mai multe detalii vor fi disponibile pe portalul evenimentului www.hipo.ro” a declarat Dragos Gheban, Business Development Manager Catalyst Solutions
Angajatori de TOP este organizat de Catalyst Solutions, companie specializata in dezvoltarea de solutii pentru recrutarea de tinere talente cu potential si dorinta de a-si dezvolta o cariera intr-o companie de top. Catalyst Solutions sustine companiile in construirea unui brand de angajator puternic pentru candidati talentati care sa contribuie la cresterea organizatiilor lor Printre solutiile aplicate pentru identificarea si selectia tinerilor cu potential se numara: proiectul „Top Talents Romania”, publicatiile anuale „Ghidul Angajatorilor”, portalul de cariera www.hipo.ro, precum si studiul „Cei mai doriti angajatori”.
[Citeste →]
Tags: Joburi · Targul de cariera
Evenimentul ofera oportunitati de angajare tinerilor aflati la inceputul carierei (Ex: Auditor Junior, Jr Computer Scientist, Contabil) expertilor (Ex: Programator Senior Java, Consilier Private Banking, Coordonator Marketing) dar si candidatilor care coordoneaza deja o echipa (Ex: Team Leader, Project Manager, Leader Tehnic).
Oferta acopera toate ariile iar TOP 10 domenii in functie de numarul de joburi oferit de companiile care participa la Angajatori de TOP este:
1. Dezvoltare software, telecomunicatii
2. Contabilitate, finante, banci
3. Client Service
4. Vanzari
5. Inginerie
6. Achizitii, logistica
7. Resurse umane
8. Consultanta
9. Juridic
10. Marketing
O mare parte dintre angajatorii prezenti in cadrul evenimentului recruteaza candidati care cunosc mai multe limbi straine. Pe langa limba engleza, topul celor mai cautate limbi straine este: germana, franceza, italiana, spaniola, maghiara si olandeza. Lista limbilor straine cautate de angajatori mai include: greaca, turca, poloneza, rusa, ceha, slovaca, araba, norvegiana si portugheza. Cunoasterea uneia dintre aceste limbi straine creste sansele unui candidat, acest aspect avand prioritate in fata cunostinteleor de specialitate.
Pe langa cele 1650 de oportunitati de cariera adresate atat candidatilor fara experienta, studentilor, absolventilor, cat si celor care au peste 7 ani de experienta, cele 75 de organizatii au pregatit vizitatorilor studii de caz, seminare de cariera, workshopuri si prezentari de companie.
Studiile de caz ofera tinerilor selectati sansa de a participa la o serie de aplicatii practice unde sunt provocati sa gaseasca solutii potrivite pentru diferite situatii de business, de a-si testa spiritul de echipa si abilitatile de comunicare. BRD Groupe Societe Generale organizeaza in cadrul evenimentului un studiu de caz pe tema responsabilitatii sociale corporative, iar Kraft Foods Romania va lansa un studiu de caz din domeniul financiar. Accesul se face pe baza de preselectie in functie de profilul solicitat de companie. Un exemplu in acest sens este profilul solicitat de BRD Groupe Societe Generale: student in an terminal sau masterand, creativ, implicat in activitati extracurriculare.
Marele avantaj al seminarelor si a workshopurilor de cariera este ca ofera tinerilor profesionisti posibilitatea de a intra in dialog cu oameni de business din cadrul companiei, reprezentanti ai departamentului de resurse umane sau chiar manageri. In acest fel participantii isi pot crea o imagine mult mai clara asupra posibilitatilor de dezvoltare, precum si asupra oportunitatilor de cariera in cadrul companiei respective. Companii precum Dacia Groupe Renault, JTI, Accenture, Renault Technologie Romanie, HP, BRD Groupe Societe Generale, Dell Services, Adobe Romania, Baker Tilly Klitou, 1&1 Internet Development, Genpact si WNS, sunt o parte dintre organizatiile care vor sustine cele 17 seminare si workshopuri.
Unul din workshopurile organizate in cadrul targului este: „Piata de IT&C din Romania”. Obiectivul acestui workshop este de a contura o imagine de ansamblu asupra oportunitatilor de cariera oferite in acest moment de industria IT&C. In cadrul acestuia vor fi analizate comparativ tipurile de proiecte care pot fi dezvoltate in domenii diferite ale industriei: gaming, IP testing, dezvoltare de software si vor fi detaliate planurile de recrutare ale celor mai activi angajatori din industrie.
Noutatea acestei editii este reprezentata de faptul ca Dell Services va lansa in cadrul Angajatori de TOP proiectul „Zilele portilor deschise”. Candidatii au ocazia sa se inscrie, iar cei selectati vor fi invitati la sediul companiei Dell Services pentru a interactiona direct atat cu mediul de lucru, cat si cu oamenii care fac parte din organizatie. Bianca Trif, Talent Acquisition la Dell Services ii sfatueste pe candidatii interesati „Sa fie flexibili, sa aiba curajul sa isi asume deciziile luate si sa fie deschisi spre cele mai noi tehnologii”.
Tot la aceasta editie, compania Scandia lanseaza un program de management trainee adresat tinerilor cu potential. Acesta se va desfasura pe parcursul a 2 ani, in departamentele de marketing, vanzari, operatiunie, achizitii, contabilitate, resurse umane si financiar din Bucuresti si/sau Sibiu. Profilul candidatului ideal in viziunea companiei Scandia este reprezentat de: studenti in ultimul an, specializati in marketing, comert, management, cibernetica, finante, industria alimentara si implicati in activitati extracurriculare.
CV Clinic este un alt punct de atractie al evenimentului de cariera Angajatori de TOP. La standul CV Clinic, vizitatorii se pot prezenta cu propriul CV pentru a primi gratuit feedback din partea lui Eduard Ezeanu, consultant specializat. El le va oferi celor cu care va interactiona sfaturi despre cum poate fi imbunatatit CV-ul pentru a atrage atentia angajatorilor.
Lista completa a celor 75 de angajatorilor si detalii despre inscrierea la studiile de caz, workshopuri, seminare si prezentari de companii sunt disponibile pe www.hipo.ro
Angajatori de TOP este organizat de Catalyst Solutions, companie specializata in dezvoltarea de solutii pentru recrutarea de tinere talente cu potential si dorinta de a-si dezvolta o cariera intr-o companie de top. Catalyst Solutions sustine companiile in construirea unui brand de angajator puternic pentru candidati talentati care sa contribuie la cresterea organizatiilor lor Printre solutiile aplicate pentru identificarea si selectia tinerilor cu potential se numara: proiectul „Top Talents Romania”, publicatiile anuale „Ghidul Angajatorilor”, portalul de cariera www.hipo.ro, precum si studiul „Cei mai doriti angajatori”.
[Citeste →]
Tags: Joburi · Targul de cariera